Tombuctu

Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin. Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor. Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său, iar devotamentul şi iubirea faţă de acesta îl fac să fie în permanenţă măcinat de întrebări metafizice: oare-şi va mai revedea vreodată stăpânul acolo, în Tombuctu? Un roman despre o iubire bântuitoare, ale cărui teme se împletesc în buclă ca nişte bobine strălucitoare, îmbinându-se cu graţie sub proza curată a lui Auster, provocând fantasticul şi tragicul. San Francisco Chronicle [Tombuctu] se ţine sus prin îndrăzneală şi prin limbajul sclipitor şi idiosincratic... Riscul pe care şi-l asumă şi energia obraznică de care dă dovadă ne indică un scriitor pe cale să facă un salt şi mai roditor în propriul său teritoriu necartografiat. Chicago Tribune Citește un fragment pe Liternet.ro