Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la nastere

La Dostoievski, în centrul tuturor evenimentelor stă Omul frământat de îndoieli, sfâșiat de patimi, însetat de iubire, putere și bani, căutând credința și pe Dumnezeu. Urcușurile și coborâșurile relațiilor, caracterele descrise zguduitor și descărcările electrice dintre personaje, maniera contradictorie în care acestea sunt construite generează un anumit efect al complicității asupra cititorului: ajungem să privim lumea prin ochii personajelor și s-o percepem simultan cu bătăile inimii lor. Și parcă tot nu este îndeajuns. Dostoievski pare că ne provoacă să ne întrebăm: putem să garantăm pentru gradul nostru de normalitate sau al altcuiva? Cât purtăm în noi din Raskolnikov, Svidrigailov, Lujin, Stavroghin, Piotr Verhovenski, Fiodor Pavlovici, Smerdiakov sau Ivan Karamazov și cât din starețul Zosima, Mîșkin, Arkadi Dolgoruki, Dmitri sau Alioșa Karamazov? Care dintre noi este Aliona Ivanovna, Sonia Marmeladova, Aglaia Epancina, Polina Aleksandrovna, Katerina Ivanovna, Nastasia Filippovna sau Grușenka? Dostoievski te face să te îndoiești și să te înfricoșezi nu doar de ceilalți, ci și de tine însuți