Meserii nerecomandate femeilor/Gabriela Adamesteanu

Cu ochii mei trecuti printr-o viata intreaga, l-am vazut asa cum era el, cu sperantele lui naive, cu principiile solide si nedescurcareala lui. La masa din curte, sub prunii din gradina, facandu-si lectiile de invatamant politic ori fisele despre satele medievale din Arges, pentru proiectata lucrare colectiva la care era atat de multumit ca ia parte. Sau urcand scarile, greoi, spre pridvorul de unde se intra in micul antreu comun. Il auzeam sfatuindu-se cu mama, cu glas scazut secvente vii, fara nicio legatura cu documentele birocratice care imi taiau respiratia. Iesit din ceturile zdrentuite ale acelui trecut stiut-nestiut, imi devenise mai apropiat decat oamenii vii din jur. Nu este o carte de bilant, chiar daca se refera mai mult la experientele mele si mai putin la ale altora. Incerc doar sa arat cum am ajuns sa-mi asum meseria de scriitoare, nedorind-o, desi s-ar parea ca era singura potrivita mie. Dar, la fel ca mai toate cartile mele, si aceasta mi-a scapat din mana. A devenit si o carte despre parintii mei, despre memoria nestiuta a lumii disparute in care ei au trait. (Gabriela Adamesteanu) Meserii nerecomandate femeilor este o carte de memorialistica remarcabila, singulara in literatura romana. Gabriela Adamesteanu lucreaza cu temele majore ale universului ei artistic, intoarse spre propria viata: feminitatea si familia (cate bariere sunt pana la a simti increderea si apropierea pe care le promit). La ele se adauga sinuozitatile conditiei de scriitoare. Povestindu-si biografia, cu farmecul epic deja cunoscut (in care intra necrutarea, aici de sine), autoarea incearca s-o faca inteligibila prin intermediul amintirilor personale si prin explicatii furnizate de o istorie convulsiva. Este o carte despre trecut (ca orice carte de memorii), indreptata decis spre viitor. (Sanda Cordos)