Literatura franceză. De la Villon la zilele noastre

«…Vor crede poate că a fost un bufon, un farsor». Medicul Pierre Boulenger nu se înşela scriind astfel despre faima viitoare a marelui său prieten, Rabelais. Nimic mai ridicol decât părerile felurite care s-au risipit în decursul veacurilor pe socoteala maestrului Alcofibras. Mirarea acestuia ar fi mare dacă le-ar putea afla şi desigur nu o dată ar azvârli printre hohote câte-o vorbă pe care urechile noastre mult prea fine de fii ai veacului al douăzecilea nu ar putea-o cuprinde decât înroşindu-se. Ronsard vede în autorul lui Gargantua un animal jovial şi veşnic însetat, tăvălindu-se în bălţi de vin «ca o broască în noroi». Tabloul acesta bestial cred că n-a mai fost reluat de altul. În schimb, judecăţile au fost tot atât de neverosimile. O carte esenţială. Un manual indirect de literatură franceză. O particularitate de prim ordin a criticii lui Nicolae Balotă e tocmai detenta reflexivă a frazei, capacitatea autorului, cu alte cuvinte, de a orienta chiar observaţiile cu caracter subiectiv, sau cele consacrate contingentului înspre elevaţia semnificaţiei filosofice. (…) Cărţile lui Nicolae Balotă, alcătuite din irizaţiile afectivităţii, dar şi din tensiunea unei etici subtextuale, niciodată proclamate retoric, reprezintă repere luminoase şi de temeinică alcătuire într-o cultură ce nu conteneşte să-şi caute identitatea şi legitimitatea. / Iulian Bolde