Jocul si fuga/Nicolae Breban

" Desi se tinea departe de valtoarea politica a acelor ani inceputul stalinismului era suficient de perspicace si bine dotat cu simtul ironiei pentru a nu ocoli in totalitate atat de tentantele si extrem de sugestivele paralele si imitatii cu cliseele vremii, chiar daca adesea nu erau decat in limbaj si in capul lui. In felul meu, scriu si eu un fel de istorie contemporana! isi spunea Paul, jucaus ca un copil, amuzandu-se in capul lui, formele sale de odihna si de vacanta adulta, dupa propriile sale expresii. Aceasta ironie a unei alte istorii contemporane deveni pentru el, pentru Paul, in primul rand, si apoi, mai tarziu, dupa ample convulsii, si pentru membrii Cercului, o realitate tot mai grava. Istoria, daca exista, ca stiinta sau arta, cum vreti, nu e aproape niciodata unica. Singura, ca o catapeteasma de biserica. Ea, cea oficiala cel putin, isi arunca umbrele ei puternice prin toate ungherele realitatii. Sau se pardoseste, pur si simplu, cu o alta, care tinde sa o nege pe cea publica, acceptata, clamata. Si care, uneori, iese, apoi, ca o modesta si incapatanata apa, panza freatica, inzestrata cu un singular geniu sau noroc, la suprafata, adica devine ea insasi, din anonima, subterana, impostoarea etc., cea reala. Cea veridica! Ma rog, pentru o alta generatie sau pentru un timp. Care timp?! Cine ar putea spune..." ( Nicolae Breban )