Istoria Literaturii Romanesti 1867 - 1890

Viaţa lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătăţii. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise şi pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute şi alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieţii, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale ţării sale. Încă de la debutul său precoce - avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale - avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter şi anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură şi de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau duşmanilor de până atunci. Nicolae Iorga şi-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită aşa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viaţă să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societăţii româneşti. Valeriu Râpean