Îngenuncherea. Îndreptar canonic

Spre deosebire de îngenunchere, ca element specific ­stării de pocăință, neîngenuncherea, în momentele prăznuitoare ale Învierii lui Hristos, reprezintă nu doar temeiul dogmatic al bunei rânduieli liturgice, ci miezul mărturiei eshatologice pe care trupul bisericesc o aduce înaintea lumii permanent, la fiecare dumnezeiască Liturghie, cu privirea ațintită asupra vieții veacului ce va să fie și a Învierii de obște, evidențiindu-ne totodată libertatea și condiția de fii ai lui Dumnezeu. Cu toate că Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) a oferit o soluție definitivă problemei, conferind prestigiu incontestabil neîngenuncherii în ziua duminicii, uzanța ne­potrivită și deviantă a îngenuncherii duminicale persistă în pofida prevederilor canonice și a argumentației teo­logice formulate de nenumărați Sfinți Părinți, precum Vasile cel Mare, Teodor Studitul sau Nicodim Aghioritul. Tradiția Bisericii însă, așa cum studiul de față o arată prin cele aproape 100 de mărturii patristice luate în dis­cu­ție, a consfințit o singură practică liturgică de netăgăduit și autentic duhovnicească: în momentele pascale (prăznuitoare ale Învierii) și eshatologice din viața bisericească nu este îngăduit să îngenunchem