In apnea / In apnee

Poate că destinul poeziei stă în vârful unui creion, în vârful ascuțit și fragil al unui creion. Unei foi de hârtie – lucrul cel mai vulnerabil din lume – noi îi încredinţăm adevărul nostru, umbra noastră, secretul nostru, latura ascunsă și fierbinte a glasului nostru, partea cea mai substanțială a vieții noastre. Acestui alfabet – care poate peste un secol nu va mai exista – îi dăm întru păstrare lucrul cel mai drag și mai de neînlocuit care ne-a fost dat. Straniu acest paradox al poeziei: să țintești dăinuirea și să o faci cu mijloacele cele mai sărace, cele mai vechi și mai lipsite de apărare: cele aflate în afara actualității, în afara comerțului, în afara economiei, în afara a toate, uneori chiar și în afara propriului eu de vreme ce noi scriem cu o parte a noastră pe care n-o cunoaștem în întregime, o parte care e și nu e a noastră, care țâșnește dintr-o zonă obscură și secretă chiar și pentru noi. Secretă, iar uneori răscolitoare. Dar așa trebuie să fie poezia: ca să schimbe viața celui care o citește, ea trebuie să răscolească viața celui care a scris-o. — MILO DE ANGELI