Din zilele lui August 1944. Amintiri, fapte, consideratii/Dumitru Damaceanu

Tatal meu a fost numit sef de stat-major la Comandamentul Militar al Capitalei. Asa s-a nascut ideea lui 23 august 1944: politicienii si militarii au inceput sa se intruneasca si sa discute. Tatei i-a revenit planul pentru Bucuresti, odata cu intoarcerea armelor; orasul era plin de nemti Cand s-au succedat guvernele Sanatescu, Groza , tatal meu a avut functii. In 1946 a fost la Paris, unde a reprezentat Romania la Conferinta de Pace. La 30 decembrie 1947, eram singura acasa, cand am aflat de la radio ca regele a abdicat; cand s-au intors parintii de la teatru, au crezut ca visasem urat! Dupa instaurarea republicii s-a terminat si cariera tatalui meu in armata: fara leafa, fara grad, a ajuns sa lucreze la Plafar. A fost greu: casa a fost nationalizata, iar noi am fost restransi numai la mansarda. Intre timp, au inceput perchezitiile: sunau oameni la usa, intrau si luau acte, scrisori, decoratii etc. Mama a inceput sa impacheteze lucruri, sa le duca pe la prieteni, in pivnite, in poduri ( Gabriela Romana Damaceanu ) Actul de la 23 august 1944 ocupa un loc aparte in istoriografia romaneasca, fiind, prin sutele de carti si studii stiintifice care i s-au dedicat, unul dintre subiectele istorice abordate cel mai mult. Fara indoiala, interesul istoriografic pentru aceasta tema a atins apogeul in perioada regimului comunist, oferind de multe ori o perspectiva deformata, conditionata ideologic. Cei care studiaza actul de la 23 august nu pot ignora memoriile generalului Dumitru Damaceanu, publicate acum in prima editie integrala, fiind totodata si o editie critica, bazata pe studiul sistematic al multiplelor sale versiuni. ( Mihai Burcea, Tudor Visan-Miu ) Pentru intocmirea acestei lucrari in redactarea ei finala am consacrat mai mult de noua ani de munca [1963 1972], straduindu-ma sa redau in cele ce urmeaza cat mai putine lipsuri de fond si forma; in acest scop, am consacrat celor scrise nu mai putin de douasprezece redactari complete si imbunatatite; nu stiu daca si cat am izbutit sa realizez in aceasta directie [ ]. Nu stiu daca si cand vor vedea lumina tiparului randurile de fata [subl.n.]. Dupa modul cum decurg lucrurile pana acum, s-ar parea ca raspunsul nu poate fi decat unul singur: este inca prea devreme sa se spuna daca lucrarea va fi tiparita vreodata sau cand anume. ( Gen. Damaceanu, in 1972, dupa cea de-a douasprezecea redactare a memoriilor sale )